În urma hotărârilor autorităților ce afectează desfășurarea evenimentelor și a faptului că se estimează prezența la nivel mondial a acestei crize sanitare până cel puțin la finalul anului 2020, Demo Metal Vest, cel mai important eveniment din vestul României dedicat industriei, nu se va putea desfășura în formula consacrată.
Având în vedere evoluția situației și din dorința de a oferi în continuare companiilor din industrie cât mai multe dintre beneficiile pe care le aducea participarea la Demo Metal, organizatorii analizează o serie de variante alternative. Tehnic Media urmărește realizarea unui concept online care va permite Demo Metal să îndeplinească pentru industrie cea mai importanta misiune a sa – să fie o vitrină pentru inovația tehnologică, pentru expunerea celor mai bune oferte și să rămână, în același timp, cel mai important loc de întâlnire pentru furnizorii și utilizatorii de tehnologie.
Urmează ca detaliile noului concept Demo Metal să fie prezentate în curând.