Yannick BASTIAN, FORMWERK

Am decis să participăm la Demo Metal Vest 2023 pentru că este este principalul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului dintr-o zonă care se numără printre cele mai dezvoltate industrial din România. Dorim să ne conectăm cu experți din domeniu, furnizori de tehnologie și utilizatori din această parte a țării și să le prezentăm ultimele noutăți din domeniul fabricației aditive. Vrem să dezvoltăm colaborări cu parteneri strategici și furnizori pe care să-i asistăm în adoptarea tehnologiilor avansate de fabricație aditivă din industria prelucrării metalului și nu numai, pentru a-și crește eficiența, a-și îmbunătăți calitatea rezultatelor și a-și reduce timpii de execuție. Aducem la standul nostru tehnologii de imprimare 3D industrială care revoluționează optimizarea producției, reducând costurile și îmbunătățind semnificativ rentabilitatea afacerilor.
– Yannick BASTIAN, CEO FORMWERK