„Este foarte ușor să identificăm părțile negative ale situației în care ne aflăm cu toții de mai bine de jumătate de an. Este la fel de ușor să criticăm deciziile celor care trebuie să le ia, fie că e vorba de o comunitate din care facem parte, companie sau țară. În fond este vorba de abordare. Noi am ales sa vedem, așa cum se spune, partea plina a paharului, să fim înțelegători cu faptul că suntem puși fără voia noastra să trecem printr-o schimbare și că astfel anumite oportunități se inchid, dar în egală măsură drumuri către altele noi se deschid.
„Se pare ca anul acesta nu vom avea expoziții”, ne spuneam la începutul acestui an, înainte de „Lockdown”. Expoziții la care eram obișnuiți să participăm anual, în cadrul cărora, deși la fiecare expoziție intalneam oameni noi, de asemenea ne revedeam cu cei cu care ne facea placere să schimbăm impresiile despre încă un an petrecut în industria românească.
Și cum de cele mai multe ori realizezi cât de benefic, util sau indispensabil iți este un lucru atunci când nu-l mai ai, am realizat ca acest eveniment este mai mult decat o expoziție. Este o comunitate. Este o bucurie să observi cum cresc partenerii tai de business, este despre a percepe în mod real evoluția industriei și a tehnologiei, este despre a râmane conectat la noile tehnologii care pot fi parte integrată în business-ul tău mai devreme sau mai târziu. În fond, este despre OAMENI. Mulțumim întregii echipe Demo Metal pentru ca a evoluat, s-a adaptat și ne oferă și anul acesta șansa de a ne bucura de aceste experiențe cu care ne-am obișnuit!”