Lio-Metal Galați: Expertiză în Industria Metalurgică, din 2009
Fondat în 2009, Lio-Metal Galați este un producător 100% românesc, dedicat furnizării de produse metalurgice diverse pentru companii mici, mijlocii și utilizatori finali necesare proceselor de fabricație, construcție si dezvoltare. Portofoliul nostru de produse susține diverse sectoare de activitate, inclusiv industria auto, electrocasnică, confecții metalice, structuri și construcții metalice, sisteme de ventilație, mobilier metalic și multe altele.
Produsele noastre includ:
- Țevi sudate – rotunde, pătrate și rectangulare, zincate și negre, începând de la dimensiuni precum ø19, 15×15, 20×10.
- Fâșii/benzi înguste și inele din tablă neagră, zincată sau vopsită.
- Profile abkant pentru producția de containere – zincate și negre.
- Profile zincate pentru armarea ferestrelor din PVC.
- Tablă neagră, zincată și vopsită, disponibilă în foi.
- Tablă cutată zincată și vopsită.
Pentru lista completă a produselor și detalii suplimentare, vă invităm să accesați lio-metal.ro.
Orientarea către excelență
Succesul nostru se datorează clienților care, prin cerințele și standardele ridicate impuse, ne-au motivat să ne dezvoltăm și să ne perfecționăm continuu.
Urmând tendințele pieței, ne propunem să extindem portofoliul de produse și gama dimensională a acestora. Pentru a susține aceste obiective, investim constant în utilaje moderne și tehnologii de automatizare avansată.
Angajamentul nostru pentru sustenabilitate
Reducerea amprentei de carbon reprezintă o prioritate pentru noi. Alegem furnizori care oferă materii prime ecologice, modernizăm liniile de producție pentru a reduce consumurile energetice și planificăm investiții în utilaje eficiente, precum și în producția de energie verde.